Despre


Cine sunt eu?

Nu este aceasta o întrebare pe care ne-o adresăm cu toții?

Aș putea vorbi fie despre cine cred eu că sunt, fie despre ceea ce cred eu că ar crede ceilalți oameni că sunt. Ar fi aceasta o realitate sau doar o percepție? Depinde la ce moment din viața mea mă gândesc atunci când mă descriu, pentru că am greșit și am făcut și bine. Am irosit timp și energie în a mă displace și a mă dezaproba pe mine... sau pe alții din jurul meu, dar am cheltuit aceste resurse și pentru a aprecia și a lăuda.

Dacă m-ai întreba ce mă emoționează, ce mă ridică, ce îmi atinge sufletul și ce mă face să mă simt om... atunci ți-aș răspunde că găsesc măreție în muzică, inspirație în lectură și învățare, entuziasm în a descoperi un cuvânt sau o expresie nouă în limba germană sau în orice altă limbă străină pe care aș putea să o învăț (pentru că am de gând să dobândesc mai multe, de ce nu? ), bucurie în a dansa și a-mi mișca corpul, împlinire în a face oamenii să zâmbească și relaxare în a putea vorbi despre orice fără bariere (ceea ce, desigur, nu se poate face cu toți cei pe care îi întâlnim, dar nu ar fi frumos dacă ar fi posibil?).

Așadar, sunt la fel ca tine... sunt doar o persoană care caută să găsească cea mai bună cale de a trăi darul vieții.

Oh! Și îmi plac foarte mult pisicile!

Sper că asta îți dă o idee despre omul cu care ai de-a face aici, drag prieten 😊.

Iată un video în care vorbesc despre imaginea de sine din punct de vedere fizic. A fost primul pe care l-am făcut în dublu rol și mi s-a părut cumva că e predestinat. (Sau poate e doar faptul că mă uitam la prea multe telenovele când eram adolescentă și mi se părea fascinant faptul că reușeau să producă acele scene în dublu rol).

Bine ai venit la bord... și bucură-te de croazieră! Hehe.

Oh! Și dacă ești interesat(ă) de ideile pe care le promovez, ai posibilitatatea să te abonezi la canalul meu de Youtube! 🙂

ro_RORomână